#iasi Instagram Photos & Videos

iasi - 564.4k posts

Top Posts

  • E ianuarie?🥶 E luni?📆 Încă nu te-ai apucat de acele lucruri pentru care aștepți momentul potrivit?
Te-ai gândit că poate nu te-ai apucat de ele tocmai pentru că ai așteptat atât de mult ca planetele să se alinieze?🪐🌚🌞
Cel mai bun moment să începi ceva benefic pentru tine e ieri, iar al doilea cel mai bun moment e ACUM. Așa că nu mai aștepta și fă schimbare aceea pe care ți-o dorești, indiferent că e vorba de mers la sală,🏋🏻‍♂️ învățat pentru facultate, 👩🏻‍🏫 petrecut mai mult timp cu cei dragi, 👨‍👩‍👧‍👦 etc

  • 2,685 87 20 January, 2020

Latest Instagram Posts

  • afară, rafale de vânt ne taie nemurirea în două
adăpostește-mă în brațele tale...
iubito...mă plouă .

afară, neîncetat plouă,
în cavou, renaște o lume nouă.

în brațele tale, mă strângi
cu mâna stângă si cu pleoapa dreaptă, 
calm mă atingi.

cu ochiul tău stâng,
cu degetele mâinii mele drepte,
închid nemurirea într-un ultim gând.

în cavou, carnaval de dureri și tristeți
iubito, suntem isteți...
ne ascundem de lumea veche, de afară
nici tristeți, nici fericiri
aici, în cavou, nu ne mai omoară.

suntem nemuritori, iubito
tu ai nemurirea pusă în raft, chiar lângă a mea
nemuritori...
nemurire
în cavou, putred
dezamăgire.
••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••
💫 follow: @baiatul_cu_papion
💫 follow: @cuvinte.nemuritoare ••••••••••••••••••••••••••••••••••••
Toate drepturile sunt rezervate. Orice postare sau utilizare a textului neautorizată este ilegală şi poate fi raportată oricând la Instagram sau pedepsită conform textului de lege în vigoare.
•
Redistribuirea imaginii sau a textului este permisă cu menţionarea paginii mele (@investingindarkcircles), a blog-ului (investing-in-dark-circles.tumblr.com) sau a numelui meu, Szalay Kevin Richárd, ca autor al textului.
•
Copyright © 2019 Szalay Kevin Richárd. All Rights Reserved
.
.
.
.
.
.
.
.
tags: #investingindarkcircles #bucuresti #timisoara #cluj #iasi #constanta #brasov #oradea #sibiu #maramures #ploiesti #romania #chisinau #moldova #teiubesc #iubire #dragoste #fericire #tristete #inspiratie #pasiune #vis #ganduri #sentimente #carti #versuri #texte #citateromanesti #citate #viata

  • 589 18 21 January, 2020
  • {Is loving u...🕊️🌺}
☏bună porumbeii mei dragi☏
𖣘ᴀᴍ ʀᴇᴠᴇɴɪᴛ ᴄᴜ ᴏ ᴘosᴛᴀʀᴇ ɴᴏᴜᴀ𖣘
🍬ᑎᑌ ᑌITᗩ ᗪᗴ ᒪIKᗴ,  ᑕOᗰᗰ ՏI ᖴOᒪᒪOᗯ ᗪᗩᑕᗩ ᑎᑌ ᗩI ᖴᗩᑕᑌT~O Iᑎᑕᗩ 🍬
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
⇁⇁⎡👼°☂︎🍒°✧🍼⎤↽↽
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
⎣🍬⎤note: emoji combo pt.2
⎣🍃⎤followers: 320
⎣☔⎤weather: 🌬️☁️
⎣🌃⎤mood:🌝
⎣🍒⎤date: [21-01-2020]
⎣🌼⎤hour: 20:50
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
⇁⇁⎡👼°☂︎🍒°✧🍼⎤↽↽
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
♡resurse♡
᯾🕊️poze⇉we heart it, pinterest
᯾🌺inspiratie⇉myself
᯾🍼edit⇉picsart, phonto
᯾🍃descriere⇉me
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
ᖴOᒪᒪOᗯ👻
☆@cosmii_rlc contul meu principal☆
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
⎣ᴛᴀɢs⎤🌌☄️💫
#iasi #selfcare #selfcaredaily #nichememes #thebest #instadaily
#instagood #follow4follow #like4like #selfcarethreads #sefcarepage #tumblr #aesthetic🕊️🌺
꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
  • {Is loving u...🕊️🌺}
    ☏bună porumbeii mei dragi☏
    𖣘ᴀᴍ ʀᴇᴠᴇɴɪᴛ ᴄᴜ ᴏ ᴘosᴛᴀʀᴇ ɴᴏᴜᴀ𖣘
    🍬ᑎᑌ ᑌITᗩ ᗪᗴ ᒪIKᗴ, ᑕOᗰᗰ ՏI ᖴOᒪᒪOᗯ ᗪᗩᑕᗩ ᑎᑌ ᗩI ᖴᗩᑕᑌT~O Iᑎᑕᗩ 🍬
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
    ⇁⇁⎡👼°☂︎🍒°✧🍼⎤↽↽
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
    ⎣🍬⎤note: emoji combo pt.2
    ⎣🍃⎤followers: 320
    ⎣☔⎤weather: 🌬️☁️
    ⎣🌃⎤mood:🌝
    ⎣🍒⎤date: [21-01-2020]
    ⎣🌼⎤hour: 20:50
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
    ⇁⇁⎡👼°☂︎🍒°✧🍼⎤↽↽
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
    ♡resurse♡
    ᯾🕊️poze⇉we heart it, pinterest
    ᯾🌺inspiratie⇉myself
    ᯾🍼edit⇉picsart, phonto
    ᯾🍃descriere⇉me
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
    ᖴOᒪᒪOᗯ👻
    @cosmii_rlc contul meu principal☆
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
    ⎣ᴛᴀɢs⎤🌌☄️💫
    #iasi #selfcare #selfcaredaily #nichememes #thebest #instadaily
    #instagood #follow4follow #like4like #selfcarethreads #sefcarepage #tumblr #aesthetic 🕊️🌺
    ꧁✻ ═════ •❅• ═════ ✼꧂
  • 14 0 21 January, 2020
  • —„Unii iartă, pentru că încă iubesc și ar durea prea tare să plece, alții nu iartă, pentru că încă iubesc și ar durea prea tare să rămână. Unii pretind că totul e bine — nu, de fapt toții pretindem că totul e bine. Unii mint, ca să nu facă rău, unii spun adevărul ca să nu facă rău oricum mai târziu. Unii cred că s-a terminat, alții știu asta. Unii se topesc de dor, alții nu îndrăznesc să o facă. Unii caută pe cineva care să asculte cum "nu mai pot!'', alții tac și zâmbesc, crezând că până o spui cu voce tare, nu o simțit. Unii mai așteaptă un semn, alții au închis telefoanele alea, oricum cine ar trebui să sune, nu sună, și cine sună, chiar nu contează oricum.
.
.
.
▫️Like dacă ți-a plăcut postarea.
.
▫️Dacă dorești lasă și un comentariu.
.
▫️Follow: @12.septembrie pentru mai multe postări.
.
▫️Distribuie postarea și prietenilor tăi.
.
▫️Dacă pui această postare la story-ul tău și îmi dai tag, îți fac promovare.
.
.
.
.
.
.
Tags: #12 #septembrie #feelings #citate #motivatie #pasiune #emotii #sentimente #iubire #dragoste #romania #moldova #arad #iasi #mures #sibiu #bucuresti #galati #oradea #cluj #constanta #craiova #pitesti #ploiesti #chisinau #ig_romania #instagram #likeforfollow #likeforlike #followme

  • 340 2 21 January, 2020
  • Overlapping prints is like screaming "Hey I'm here" even when you bearly say a word.⁠
⁠
How much are you into animal print from 1 to 5?⁠
(1 is hell no and 5 is animal print is my second skin)

Asocierea de printuri striga practic "Hei, sunt aici!" chiar fara ca tu sa rostesti vreun cuvant.

Cat de mult va plac printurile pe o scara de la 1 la 5? (1 insemnand in nici un caz, iar 5 fiind echivalentul "printurile sunt a doua mea piele)

  • 17 10 21 January, 2020